Totalul afișărilor de pagină

Team picture 2021/2022

Team picture 2021/2022

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

COLOSSEUM 2005 IASI - Travis 2 - 1

Strangem putin cate putin, ca, furnicutele :))
Inca un meci castigat cu o rasturnare de scor numai ca de data asta handicapul a fost numai de un gol :)). Meciul a inceput mai bine pentru noi chiar daca echipa nu era completa. Intarzierea lui Radu a fost inlocuita cu succes de Dudu care, ajutat de aparare, a fost protejat pana la intrare portarului de drept. Cea mai mare ocazie a primei reprize am avut-o noi, dar, inca o data, s-a opus bara (suntem abonati la ea, la fiecare meci).
In repriza a doua adversarii au deschis scorul dar imediat am reusit egalarea si am preluat si conducerea prin golul lui Fifi. Pana la final nu s-a mai intamplat nimic notabil decat ca am reusit sa inchidem bine spatiile si sa tinem mingea departe de poarta noastra.
Concluziile ar fi ca, echipa s-a miscat bine si jocul nostru e placut si spectaculos. Ma bucur ca revenim de fiecare data cand suntem condusi si cand suntem in avantaj nu ne mai retragem, jucam mai mult in terenul advers. Mai avem de lucrat la pasa din fata portii dar timpul va rezolva si acesta problema.
Meciul de saptamana viitoare, cu UTI, l-am amanat (pentru o data care va fi stabilita ulterior) deoarece vom merge la turneu, la Vaslui.
Saptamana viitoare voi pune pe blog programul iar marti vom stabili cum facem cu transportul si cazarea.


Statistica meciului

Rezultat prima repriza: 0-0
Rezultat final: 2-1
Evolutia scorului: 0-1, 1-1, 2-1
Marcatori:  Marian, Fifi
Cartonase galbene: Fifi, Claudiu
Cartonase rosii: -
Nota echipei: 8
Spectatori: 14
Vremea la ora jocului: temp. 9  grade Celsius;
Jucatori prezenti: Ciohodaru Radu, Scarlatache Vlad, Dogaru Marian, Jigoranu Robert, Andron Claudiu, Scutaru Catalin,  Stachie Marius, Vilciu Daniel, Cotargasanu Mihai ;
Jucatori absenti:  Stratu Iulian, Pavel Florin,  Darie Ioan, Grigoras Dragos, Luchian Octavian, Niagu Andrei, Chirica Mircea, Prepelita Laurentiu,  Contreras Javier,  Petrut Ciprian;
MVP-ul meciului: Fifi
Coordonator: Vilciu Daniel;
Suporter no. 1: -

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

COLOSSEUM 2005 IASI - Liberto 3 - 2

O victorie cu dedicatie........ptr Ziua Unirii si Dudu :))
Cam greu reusesc sa-mi gasesc cuvintele dupa o asemenea victorie, mai ales in compania un adversar redutabil. Asa cum ne-am asteptat meciul a fost unul foarte dificil mai ales ca ne-am trezit condusi cu 2-0 inca din primele 5 minute ale meciului. Am reactionat ca o echipa mare si ne-a asezat la carma jocului, reusind sa reducem din handicap pana la pauza dintr-o lovitura libera executa de Marian in stilul lui Ronaldihno (executie la firul ierbii, pe sub zid).
Repriza a doua nu a facut decat sa confirme jocul foarte bun din prima repriza, reusind sa egalam destul de repede pentru a da lovitura pe final.
Echipa s-a ridicat la un nivel care trebuie sa il avem meci de meci. E mult mai bine cand nu stiu pe cine sa nominalizez din echipa, ca a facut diferenta deoarece toti s-au achitat foarte bine de sarcini, a fost un efort colectiv, un efort de echipa si in asta sta puterea si taria unei echipe, nu in individualitati.
Meciul a fost foarte placut de urmarit cu ocazii mari de ambele parti numai ca noi am avut un plus fata de adversarii nostri - vointa si dorinta nesfarsita.
Saptamana viitoare vom intalnim un adversar foarte incomod, cu rezultate foarte bune si o crestere in joc fata de meciul din tur asa ca nu trebuie sa ne culcam pe o  ureche atunci cand ne uitam la locul pe care il ocupa in clasament.
Trebuie sa fim mai concentrati si mult mai atenti la inceputul de joc deoarece tot timpul intram parca fara vlaga si pic de concentrare.

Statistica meciului

Rezultat prima repriza: 1-2
Rezultat final: 3-2
Evolutia scorului: 0-1, 0-2, 1-2, 2-2, 3-2
Marcatori:  Marian 2, Robert
Cartonase galbene: Caras, Robert
Cartonase rosii: -
Nota echipei: 9
Spectatori: 14
Vremea la ora jocului: temp. 6 grade Celsius;
Jucatori prezenti: Stratu IulianScarlatache Vlad, Dogaru Marian, Darie Ioan, Jigoranu Robert, Andron Claudiu, Scutaru Catalin,  Stachie Marius,  Luchian Octavian;
Jucatori absenti: Ciohodaru Radu, Pavel Florin, Vilciu Daniel, Grigoras Dragos, Cotargasanu Mihai, Niagu Andrei, Chirica Mircea, Prepelita Laurentiu,  Contreras Javier,  Petrut Ciprian;
MVP-ul meciului: echipa
Coordonator: Darie Ioan;
Suporter no. 1: Ioana si Stefan;

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Invitatie turneu Vaslui - UPDATE

Grupul AGA, impreuna cu ceilalti jucatori, prezenti marti la antrenament, a luat decizia de a participa la miniturneul de la Vaslui in vederea strangerii de experienta pentru competitiile de anvergura, cum ar fi Cupa Magic, Cupa Unirii sau turneele finale de cupa sau castigatoare de campionat. Dupa cum ati putut vedea la precedentele noastre participari lipsa de experienta si-a spus cuvantul asa ca una dintre masuri, printre multe altele, va fi aceasta de a participa la turnee mai mici.
Programul se va stabili impreuna cu organizatorul in asa fel incat sa avem la dispozitie tot lotul. In acest sens voi discuta cu ei pentru a juca un meci vineri seara si doua sambata (meciurile din grupa). Meciurile se vor juca in sala.
Deoarece 75% dintre componentii echipei sunt din Vaslui nu va faceti griji pentru cazare. Grija voastra este sa fiti concentrati doar pentru joc, sa fiti in forma si sa dati totul.
Voi reveni cu grupele si programul.





In perioada 06 - 08 februarie 2015 are loc la Vaslui un mini turneu la care participa echipe din Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui. Tocmai am fost sunat si invitati la acest turneu de catre organizatori pentru care trebuie sa dam un raspuns pana miercuri.Se va plati o taxa de 300 de lei, in care sunt incluse toate costurile. Se va juca in Sala Polivalenta si in Sala de la un liceu. Ambele sali arata foarte bine si se prezinta in acelasi conditii ca si cea din Iasi numai ca suprafata este mai dura. Sala de la liceu este cea in care ati jucat a doua zi, la nunta mea. :))
Va rog sa va ganditi bine, sa va verificati programul si pana miercuri sa dam un raspuns. Nu vreau sa mergem sa facem prezenta asa ca, va rog, verificati si iar verificati, cereti acceptul sotiilor, vedeti cum lucrati, ca sa fim un lot echilibrat.
Mare atentie deoarece primul meci va fi vineri seara. Transportul va fi asigurat pentru cei fara masina prin bunavointa lui Mishu, Dudu, Eu, Scuty, Hurjui. Oricum nu cred ca ne trebuie mai mult de 2-3 masini, in functie de cati vom fi.
Vom discuta mai multe marti.




COLOSSEUM 2005 IASI - M Design 3 - 5

Etapa neasteptata, rezultat neasteptat....
Cine a spus ca suntem cea mai imprevizibila echipa, mare dreptate a avut. Castigam cu echipe foarte bune, care se lupta la castigarea campionatului si pierdem, total neasteptat, cu echipe care fac doar prezenta in campionat. Se pare ca absenta lui Fifi, Scuty sau Carolica destabilizeaza foarte tare echipa, nu are cine sa mai lege jocul la mijlocul terenului sau sa traga echipa dupa el. Punctul meu de vedere este ca atunci cand nu avem un lider in teren (cum ar fi unul dintre cei 3) suntem o echipa mica care nici macar sa se aseze in teren nu mai stie. Lasand la o parte teoria, pe care, dupa joc, se pare ca toti o stiam, nu pot spune ca a fost cineva vinovat pentru acest rezultat. Multi ar spune ca a fost un joc intr-o singura directie dar cele 3 bare, 2 ocazii singuri cu portarul, 2 penalty-uri clare neacordate + alte ocazii uriase dovedesc contrariul. In fotbal daca nu ai si un pic de noroc pur si simplu joci degeaba. Adversarii au inscris goluri simple si foarte usor, ca la antrenament, iar la noi nu a vrut mingea sa intre in poarta decat foarte, foarte greu. Un meci greu digerabil pentru noi am ales prin prisma faptului ca am reusit performanta de a incasa 5 goluri intr-o singura repriza. Pot sa va spun, ca in urma unei analize amanuntite, este o premiera.
Un lucru care a mai facut diferenta a fost si faptul ca adversarii nostri au pasat cu mingea pana in poarta in timp ce noi, foarte greu dadeam pase, mai ales in fata portii. De foarte multe ori s-au incercat doar rezolvari individuale in locul unei pase decisive iar atunci cand se dadeau parca o dadeam unui adversar nu unui coechipier.
O masura pe care o sa o iau la echipa, pentru-ca am dreptul acesta la cat de implicat sunt, va fi acela de a sanctiona orice jucator care va face vre-un repros unui coechipier, in timpul jocului si nu numai. Toti suntem egali si nu e nimeni mai vedeta, nu vad rostul acestor reprosuri mai ales atunci cand ne aflam intr-o situatie cand ar trebui sa ne incurajam.
Urmeaza doua etape foarte dificile, cu echipe foarte solide si puternice:
- etapa XVI, cu Liberto - 2-2 cu UTI, etapa aceasta;
- etapa XVII, cu Travis, a castigat 4-3 cu Aldoor - o mare surpriza;

Cu lotul pe care il avem, cu cei 3 prezenti meci de meci, va garantez ca putem termina in primele 3. 



Statistica meciului

Rezultat prima repriza: 0-5
Rezultat final: 3-5
Evolutia scorului: 0-1, 0-2, 0-3, 0-4, 0-5, 1-5, 2-5, 3-5
Marcatori:  Tavi 2, Robert
Cartonase galbene: -
Cartonase rosii: -
Nota echipei: 4
Spectatori: 8
Vremea la ora jocului: temp. 10 grade Celsius;
Jucatori prezenti: Ciohodaru RaduScarlatache Vlad, Dogaru Marian, Niagu Andrei, Darie Ioan, Jigoranu Robert, Vilciu Daniel, Grigoras Dragos, Cotargasanu Mihai,  Luchian Octavian;
Jucatori absenti:  Stratu Iulian, Pavel FlorinChirica Mircea, Prepelita Laurentiu, Andron Claudiu, Contreras Javier, Scutaru Catalin,  Stachie Marius,  Petrut Ciprian;
MVP-ul meciului: arbitru,
Coordonator: Vilciu Daniel;
Suporter no. 1: 





luni, 12 ianuarie 2015

Cupa Unirii - concluzii

Invatam din experienta si crestem de la un turneu la altul - cam asta ar fi de spus dupa o noua participare la competitia desfasurata in acest weekend - Cupa Unirii. Competitia a fost castigata de Design Brasov, fiind la a treia consecutiva, dupa o finala castigata la loviturile de departajare dupa ce scorul a fost 0 - 0. Finala a jucat-o impotriva unei echipe din Galati - Bronx.
Dar sa trecem unde ne doare cel mai tare, si anume, la echipa noastra. Dupa un inceput incurajator cu echipa Tazman din Bucuresti (singura calificata din grupa noastra si care a fost eliminata in optimi de MAV - Timisoara) 1-1 si pierdut la penalty, am esuat lamentabil cu Unistil din Vaslui 1 - 6 (meci care ii va provoca insomnii lui Caras, mult timp de acum incolo - prietenii stiu de ce :)) )si ne-am ridicat din cenusa cu Viitorul Galati, poate cu unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la acest turneu, 4-3 dupa ce am fost condusi cu 3-1.
Regretele sunt multe dar daca suntem inteligenti (macar de data asta) si ne dam seama unde am gresit, vom reusi sa facem mai mult la un  turneu decat am facut pana acum. Eu unul de abia astept sa participam la un nou turneu, de asemenea anvergura, un turneu care sa ne arate ca nu asta e valoarea noastra. Suntem mult mai capabili de atat si nu degeaba imi fac sperante pentru mai bine deoarece formand acest grup, jucand impreuna si cunoscandu-ne atat de bine am reusit sa facem o echipa, in adevaratul sens al cuvantului, care va fi din ce in ce mai puternica, indiferent ca vom inaintam in varsta, ne vom maturiza, doar atat si nimic mai mult. Fotbalul de mult nu se mai  joaca doar din rezistenta fizica si talent, se joaca cu cap, maturitate, daruinta si, in principal, cu unitate si puterea grupului.
Daca vom reusi sa invatam din cele trecute si vom fi mult mai umili, in anumite momente, vom arata o cu totul alta fata.

Dupa acest inceput de an, cu participarea la Cupa Unirii, vom porni in campionat  pe 24.01.2015, chiar de ziua Unirii si vom vedea daca vom particia la cupa DGB-HIT.

PS Pentru alte concluzii legate de prima noastra participare la Cupa Unirii pe facebook.